Înainte de a extrage o serie de concluzii din
articolele anterioare, ar mai fi de menţionat, pentru a nu se înţelege eronat,
faptul că, prin prezenta succesiune de articole nu s-a urmărit denigrarea
creditării. Modul în care economia este influenţată de masa monetară, a oferit
oportunitatea de conştientizare a cititorilor asupra faptului că, achiziţia
după economisire va aduce celui care o practică o viaţă mai bună decât dacă,
având aceleaşi venituri, persoana în cauză va opta pentru a-şi achiziţiona
bunurile prin credit. Mai mult, pe termen mediu şi lung, întreaga economie va
avea de câştigat deoarece, mai multe bunuri reprezintă în mod implicit mai
multe locuri de muncă, salarii mai bune etc.
Este momentul să trecem în revistă o serie de
concluzii ce pot fi desprinse din articolele anterioare:
În primul rând creşterea masei monetare puse în
circulaţie conduce la o creştere a bunăstării (locuri de muncă, posibilitatea
de a beneficia de bunuri de o calitate şi o cantitate superioară etc.) dar,
doar între momentul t0 (momentul în care masa monetară aflată în circulaţie
începe să crească) şi t1 (momentul în care masa monetară pusă în circulaţie atinge
un maxim).
Observaţii la prima concluzie:
Masa monetară trebuie nu numai a fi generată de
bănci ci şi pusă în circulaţie. În mod eronat se consideră că, simpla generare
de bani poate impulsiona economia. În realitate, banca centrală poate credita
băncile dar, acestea aflându-se în imposibilitatea de a injecta lichiditate în
economie, fie pentru că nu există cerere pentru credite, fie pentru că nevoia
de bani a băncilor se datorează lipsei de lichiditate, masa monetară nu intră
în circulaţie şi implicit, efectul asupra economiei devine nul (a se vedea
exemplul 1 din articolul precedent - al individului cu un număr infinit de
bunuri imobiliare şi care nu îşi va cheltui ulterior banii).
Masa monetară poate impulsiona economia între t0
şi t1 doar pentru că, este o diferenţă de timp între momentul în care surplusul
de masă intră în circulaţie şi momentul în care preţurile se reaşează pe noile
paliere (de echilibru).
În al doilea rând, atâta timp cât băncile vor
practica o dobândă la credite mai mare comparativ cu rata inflaţiei, persoanele
care vor opta pentru a economisi în vederea achiziţionării “cu banii jos”, pe termen lung, vor cumpăra
întotdeauna mai multe bunuri comparativ cu cele ce optează pentru credite.
Deoarece dobânzile acordate de către bănci celor
ce economisesc sunt de multe ori real negative (banii economisiţi de multe ori
nu îşi menţin valoarea iniţială – cea din momentul economisirii), putem afirma
că, cei ce se creditează plătesc din avuţia lor viitoare atât băncile cât şi
creditele neperformante ale altor persoane ce au accesat credite. Desigur, la
un număr mare de credite acordate, o parte dintre acestea vor deveni cu
certitudine neperformante. Când însă vorbim de rate de peste 20% din totalul
creditelor ca devenite neperformante după doar câţiva ani de la bumul
creditării, este evident cu câtă raţionalitate au fost acordate şi care vor fi
efectele pe termen mediu şi lung asupra băncilor şi a economiei în general.
Observaţie: Deşi banii economisiţi nu îşi
păstrează de multe ori valoarea, este oricum mai avantajos să economiseşti
pentru a achiziţiona bunuri decât să o faci prin credit.