Un impozit necesar

În fuga sa pentru bani, fiscul a reuşit să identifice un mod de impozitare care apără interesele românilor pe termen lung chiar dacă efectul pozitiv nu a fost urmărit voluntar de instituţia în cauză.

Până acum firmele care doreau să beneficieze de piaţa românească îşi deschideau o reprezentanţă în vederea desfăşurării de activităţi comerciale pe teritoriul României. Pentru evitarea impozitării excesive reprezentanţele emiteau facturi către alte firme cu sedii aflate în paradise fiscale (ţări cu niveluri reduse de impozitare). În acest mod cheltuielile reprezentanţelor creşteau, se înregistrau pierderi şi astfel se evita impozitul pe profit şi pe dividende (în situaţia în care s-ar fi dorit repartizarea profitului către acţionari). Profitul era astfel transferat fără a fi impozitat la noi în ţară.

Noile prevederi ale codului fiscal impozitează cu 50% toate plăţile efectuate (la momentul achitării prin bancă) de firmele care îşi desfăşoară activitatea în România, către firmele din ţările cu care statul român nu are încheiate convenţii de dublă impunere.

Chiar dacă acest impozit nu va aduce în mod direct sume importante la bugetul de stat, deoarece firmele în cauză vor evita efectuarea acestor plăţi, în schimb, se va asigura o concurenţă loială între firmele care practicau astfel de operaţiuni şi cele care îşi plăteau impozitele.

Există însă şi un aspect negativ. Atractivitatea unei afaceri este dată de aşteptările investitorilor în privinţa câştigurilor potenţiale la fiecare leu cheltuit, precum şi de riscul perceput. Măsura afectează aşteptările investitorilor şi implicit decizia de a investi sau de a rămâne în România. Să nu uităm că, nici la capitolul risc România nu stă foarte bine. Pe de altă parte, capitalul străin ne poate lesne părăsi şi în mod implicit, ceea ce este de dorit este acumularea şi dezvoltarea capitalului autohton, mult mai stabil. Soluţiile pentru dezvoltarea capitalului românesc le regăsim într-o impozitare redusă, legislaţie şi birocraţie minim necesară cât şi a unui sistem de conducere care utilizează banul public pentru a acoperi numai nevoile populaţiei. Sunt cuvinte mari, adesea auzite dar, fără a fi puse în aplicare. În timp, pe parcursul articolelor viitoare vom continua să propunem soluţii concrete.

 

Prima casă are fundaţia pe nisip

Evoluţia pieţei imobiliare reflectă aspecte economice şi psihologice importante (percepţia populaţiei asupra viitorului - mai roz sau mai gri, potenţa cumpărătorilor şi disponibilitatea de îndatorare a acestora,  speranţele (uneori iluziile) vânzătorilor,  etc.).

Acest „indicator” a fost însă „tulburat” de programul „prima casă”. Efectele vă sunt parţial cunoscute (stabilizarea temporară a preţurilor pe un plafon superior celui sustenabil de puterea reală de cumpărare).

Ceea ce poate nu ştiţi este faptul că, în legea bugetului de stat pe 2012 la secţiunea cheltuieli au fost prevăzute plăţi privind executarea garanţiilor acordate prin programul prima casă în valoare de 62.650.000 lei.

Ar fi incorect să nu precizăm inclusiv sumele rezultate din executarea garanţiilor acordate din bugetul de stat în valoare de 57.649.000 lei.

Ceea ce urmărim a sublinia nu este însă gaura în buget. Dacă avem în vedere faptul că au fost acordate garanţii de 3.179.000.000 euro până la finalul anului 2012 (14.165.544.525 lei la un curs mediu de 4,456 lei/euro) putem constata:

1. Ponderea previzionată a creditelor neperformante în totalul creditelor garantate prin programul prima casă a fost de 0,4423% în 2012.
2. Dacă extindem valoarea creditelor neperformante pe întreaga perioadă (30 de ani) ponderea creşte la 13,27%.
3. Executarea silită a aproximativ 13 familii din 100 poate nu este ceva de speriat. Situaţia este însă una temporară şi se va agrava. Să nu uităm că, valoarea garanţiilor cuprinde atât creditele acordate în 2009 cât şi pe cele din 2012. Avem de a face cu o medie de doar 1 an şi 9 luni şi deja ajungem la o pondere a creditelor neperformante în total credite garantate de 13,27% pe 30 de ani.
4. Având în vedere că un credit mediu garantat este de 174.633 lei putem afirma că, statul a previzionat în 2012 intrarea în incapacitate de plată a 359 de familii. Un număr care nu înseamnă “doar câteva” după cum se putea citi prin presă.

Vom evita să speculăm cu cât se va agrava situaţia (ponderea creditelor neperformante în total credite acordate prin programul prima casă). Cert este că în următorii ani, un număr mare de familii vor constata că şi-au construit sau cumpărat o casă cu fundaţia pe nisip.

Votez cu Nimeni se extinde

Ca extensie a blogului Votez cu Nimeni am realizat un nou site (votezcunimeniadrese.blogspot.ro) în care am cumulat cele mai populare bloguri româneşti.

Firme şi amenzi - măsuri

Partea III

Vă recomandăm să citiţi în prealabil partea I respectiv partea II

Pentru eventualele incorectitudini specifice evidenţelor contabile care nu au condus la prejudicierea statului ar trebui acordate doar avertismente iar, cumulul de avertismente pe o anumită perioadă de timp să ducă la amenzi minore, proporţionale cu cifra de afaceri. Evidenţele incorecte care au  prejudiciat statul, ar putea fi amendate cu de n ori suma prejudiciată. La stabilirea coeficientului n se poate ţine cont de diferiţi factori agravanţi, spre exemplu, dacă fapta a fost făcută cu rea-credinţă. Astfel, amenda se corelează atât cu prejudiciu cât şi cu posibilităţile de plată ale firmei.

Pentru a rezolva problema corectitudinii aplicării pedepselor, pot fi instituite următoarele măsuri:

1.      Eliminarea planului de amenzi;

2.      Filmarea în întregime a activităţii organelor de control şi postarea filmelor pentru o perioadă de minim o lună pe internet, cu posibilitatea de a fi accesate şi descărcate de către orice persoană. Amenzile sau avertismentele nu vor putea fi date fără ca toate dovezile incriminatorii să fie filmate;

3.      Asistarea organelor de control de către un soft care să precizeze etapă cu etapă desfăşurarea controlului. Softul trebuie să fie disponibil on-line pentru ca, orice firmă să poată să-şi efectueze în orice moment un autocontrol în vederea punerii la punct şi a evitării amenzilor;

4.      Schimbarea permanentă a ariilor geografice în care organele de control îşi îndeplinesc atribuţiile. Se urmăreşte evitarea formării, pe cât posibil, a relaţiilor între patroni şi organele de control;

5.      Realizarea unui program în care organele de control să bifeze acţiunile desfăşurate şi situaţia constatată astfel încât măsurile (avertismentele, penalizările etc.) să fie indicate de calculator. Se asigură astfel o unitate a măsurilor luate la nivelul tuturor operatorilor economici. Pentru a se evita reaua voinţă în modul de bifare, se va preciza intervalul orar al filmării în care sunt surprinse dovezile. Firmele pot verifica imparţialitatea cu care organele de control îşi fac datoria iar, dacă situaţia se impune pot depune plângeri cu dovezi ce includ verificări efectuate la alte firme aflate în situaţii similare. În plus, consumatorii sau partenerii de afaceri pot verifica corectitudinea şi calitatea produselor furnizate.

Amenzile trebuie să fie astfel gândite încât să influenţeze firmele în vederea respectării reglementărilor în vigoare şi nu să urmărească obţinerea de venituri la bugetul de stat. Reglementările trebuie să vină în interesul consumatorului. În vederea evitării presiunilor asupra organelor de control pentru aplicarea amenzilor, statul ar trebui să doneze în întregime sumele astfel constituite către ONG-uri sau către alte instituţii care nu îi aparţin.   

Firme şi amenzi 2

Partea II

Vă recomandăm să citiţi în prealabil partea I

Care sunt efectele amenzilor?

În primul rând un preţ mai ridicat la produsele achiziţionate. Poate nu este atât de sesizabil dar, amintiţi-vă cu cât au crescut preţurile ca urmare a aplicării TVA-ului de 24%. Aveţi în vedere faptul că, amenzile sunt similare TVA-ului (un impozit indirect).

Preţul creşte cu atât mai mult cu cât greul este suportat doar de o parte din firme. Nu uitaţi că, organele de control trebuie să îşi facă planul, indiferent cât de corecte ar fi firmele. Acestora trebuie să li se găsească un motiv pentru aplicarea unei amenzi. Oare ce efect psihologic poate avea asupra patronilor care ştiu că, oricum vor primi amendă şi că, o pot diminua prin plasarea unei sume în buzunarul organului de control. Banii obţinuţi, ca diferenţă între preţul existent şi cel spre care piaţa ar fi tins în lipsa amenzilor, rămân pentru firmele „protejate” în buzunarul patronilor.

În al doilea rând, un şomaj mai ridicat, atât ca urmare a ceea ce am menţionat anterior dar, şi a diminuării numărului de investitori dispuşi să investească într-un astfel de mediu economic.   

Este eliminarea amenzilor o soluţie? Răspunsul este nu! În lipsa lor, consumatorul ar avea de suferit pe alte planuri şi în acelaşi timp, cine şi-ar mai plăti taxele şi impozitele (ce e drept, aberant de mari)? Ceea ce trebuie schimbat este modul de punere în aplicare a mijloacelor coercitive.

Ar fi mult mai corect dacă, pentru încălcări minore (şi în special pentru cele ce ţin de partea birocratică) s-ar da doar avertismente iar, amenzile ar urma doar dacă, firmele nu au rezolvat problemele până la următorul control.

Pedepsele ar putea varia funcţie de natura abaterilor. Ar fi mult mai dureros pentru o firmă dacă, spre exemplu pentru abateri privind igiena (în situaţia în care nu sunt probleme grave care să necesite închiderea unităţii) i s-ar pune o pancartă (până la remedierea situaţiei) de pe care să se poată citi şi vedea imagini cu ceea ce au găsit inspectorii sanitar-veterinari, fără a se da amenzi. Până la urmă, trebuie să rămână la latitudinea consumatorului dacă doreşte sau nu să mai cumpere produse de la respectiva firmă.

 O bază de date cu instruiri şi analize medicale cu toţi salariaţii din România, prevăzută cu un sistem de notificare automată a firmelor privitor la necesitatea de reinstruire sau reexaminare medicală, ar soluţiona din faşă multe probleme legate de sănătate şi securitate în muncă.

Partea III – va urma