Firme şi amenzi

Partea I

Între numărul de verificări efectuate de către organele de control ale statului şi soliditatea “relaţiilor” politice ale patronilor firmele controlate există o corelaţie inversă. La fel de cunoscut vă este şi faptul că, organele de control au un plan de amenzi care, în mod evident, se realizează de pe „spatele” celorlalte firme. Nici nu se poate altfel din moment ce, trăim într-o ţară în care, aplicarea dreptăţii se pedepseşte (Un poliţist de la Rutieră şi-a oprit şeful în trafic. A fost sancţionat disciplinar şi trimis la psiholog! )

Oare merită patronii compasiune? Unii da, alţii nu. Sunt prea mulţi patroni care au faţă de salariaţi un comportament complet inadecvat (nu în zadar s-a dus vorba - „să muncească la patron, să vadă el/ea cum este”),  care nu îşi motivează şi nici nu îşi dezvoltă profesional angajaţii.

Sunt şi salariaţi care, atunci când nu sunt supravegheaţi trag pe dreapta, pentru care calitatea rezultatelor muncii lor nu contează sau, mai grav, se ocupă de redistribuirea avuţiei (de la patron în propriul buzunar). Desigur, aceeaşi oameni regăsim atât la privat cât şi în aparatul bugetar. Nu aruncaţi vina numai asupra patronilor, de multe ori mediul nociv este generat chiar de către colegi şi şefi. Vina aparţine ambelor părţi, alte ori însă, vorbim de caractere care nu se potrivesc.

Sunt însă atât patroni cât şi salariaţi (inclusiv şefi) deosebiţi. Ei sunt norocoşii care se potrivesc locului de muncă, care au colegi, subordonaţi, şefi şi/sau patroni deosebiţi dar, mai ales, au un caracter extraordinar.

Revenind însă, cel ce merită cu adevărat compasiune în această situaţie este consumatorul, indiferent de vârstă sau statut - copil, salariat, patron, pensionar, şomer etc. Deşi amenzile sunt realizate pentru protecţia  acestuia, în mod paradoxal, scopul nu este atins. Care este realitatea?

În cazul firmelor protejate, fie organului de control nu i se permite vizitarea acestora fie, vizitează sediile (după o anunţare prealabilă) fără a-şi îndeplini atribuţiile. Multe firme oferă şpagă organelor de control pentru ca amenda să fie minimă (din păcate, de multe ori amenda nu reflectă o problemă reală sau care, să pună în pericol sănătatea consumatorului ci, doar anumite aspecte birocratice) iar, celelalte sunt obligate să plătească amenzi usturătoare.

Pentru firme, amenzile sunt similare impozitelor de tip forfetar. Grav este că, suma şi momentul în care „impozitările” au loc, nu sunt cunoscute. Drept urmare, firmele nu îşi pot gestiona riscul. Având în vedere acest impozit, firmele sunt obligate să majoreze preţurile. Vor sări ca arşi economiştii să afirme că, preţurile sunt date de cerere şi ofertă. Adevărat! Există însă şi un dar. Preţurile sunt date de cerere şi ofertă pe termen scurt. Pe termen lung însă, firmele care nu îşi acoperă costurile de producţie (inclusiv amenzile) falimentează, oferta scade iar, şomajul şi preţurile cresc.

Bursa este pe val

Indicii bursieri sunt aproape de maximele istorice. Este adevărat că, maximele sunt realizate prin depăşirea celor din trecut, aşadar, taurii pot afirma în continuare că, bursa mai are de crescut. Cât de sus mai poate urca bursa? Până la cer şi mai departe, ar afirma taurii şi nu sunt de contrazis. Teoretic ar fi posibil, dar …

Fiind un blog care nu are ca „obiect de activitate” evoluţia bursieră, ne vom limita doar la o simplă ATENŢIONARE! Bursa este pe vârf de val, valul se apropie de ţărm, ce urmează?

Dacă nu jucaţi pe bursă, atunci NU ESTE MOMENTUL SĂ INVESTIŢI. Este posibil să fiţi ademeniţi de către brokeri sau de reprezentanţi ai fondurilor de investiţii. Ei fac apel la date istorice privind evoluţia fondurilor sau a diverselor acţiuni şi le compară, de cele mai multe ori, cu dobânzile depozitelor bancare. Preiau din istoric doar datele care le convin. A prezenta însă adevărul pe jumătate este în fapt o minciună.

Lăcomia şi visele deşarte pe care individul şi le face singur, imaginându-şi ce ar putea realiza cu banii astfel câştigaţi, sunt sentimente şi dorinţe fructificate la maxim iar, teama de a pierde bruma de agoniseală face „investitorul” să vândă, de multe ori, pe minime, în momentele când, ar fi trebuit de fapt să cumpere.

În concluzie, nu ne aflăm într-o perioadă propice investiţiilor. Riscul, ca valul să se spargă în perioada imediat următoare, este mult prea mare pentru un investitor neiniţiat. Totuşi, dacă doriţi neapărat să visaţi, investiţi când bursa se va apropia de minimele istorice. 

PS: Chiar dacă există o probabilitate redusă, nu excludem o posibilă apreciere a bursei de peste 7-8% până la intrarea în faza de declin. De asemenea, reamintim faptul că, prezentul articol este un mesaj de avertizare şi nu trebuie luat ca o informaţie în investiţii (în special în piaţa short).

Noi monede de economisire – creditare

Înfiinţarea unor noi monede de economisire - creditare dar şi de schimb la nivel internaţional, apare ca o necesitate în actualul context macroeconomic. În scopul susţinerii economiilor proprii, statele urmăresc o devalorizare cât mai accentuată a propriilor monede în vederea încurajării exporturilor. Alte state urmăresc asigurarea unui echilibru între nevoia de încurajare a exporturilor şi capacitatea de plată a populaţiei îndatorate în altă monedă decât cea naţională. În această ultimă situaţie avem România. Generarea de monedă în surplus faţă de necesităţile reale ale economiei, conduce în mod inevitabil la inflaţie, o formă de spoliere, o taxare indirectă aplicată de stat propriului popor asupra economiilor.  

Soluţiile există şi sunt relativ uşor de implementat. Aceste măsuri constau în realizarea unor noi monede, în format electronic, care să îşi menţină puterea de cumpărare.

Moneda de economisire ar trebui să constituie parte fracţionară a PIB-ului aferent fiecărei ţări, care o adoptă, putând fi oricând cumpărată sau vândută de către deţinător şi oferind sau primind în schimb contravaloarea în moneda curentă a ţării (în cazul României - lei). Dobânzile primite pentru sumele economisite pot fi, în această situaţie, de maxim 0,5% având în vedere că, PIB nominal include inflaţia. Se acoperă astfel în mod real puterea de cumpărare şi în acelaşi timp, se pot oferi credite cu dobânzi foarte mici.

În cazul monedei internaţionale de schimb, valoarea poate constitui parte fracționară din PIB-ul cumulat a tuturor ţărilor lumii.

În cazul debitorilor, persoane juridice, moneda de creditare poate fi parte fracționară a PIB-ului aferent domeniului în care firma îşi desfăşoară activitatea. Privit în ansamblu, costurile de creditare vor fluctua într-o corelaţie mai strânsă cu evoluţia înregistrată de companie, iar suma creditelor acordate de creditori va fluctua per total în corelaţie cu PIB-ul (dacă este menţinută o relativă proporţionalitate între acordarea creditelor în diverse domenii, şi aportul acestora la PIB).

În cazul debitorilor, persoane fizice, moneda în care se acordă creditul poate fi parte fracționară a salariului mediu din ţara în care îşi desfăşoară activitatea. Acoperirea riscului de neplată datorită necorelării veniturilor cu creşterea salariului mediu în cazul persoanelor fizice, sau cu evoluţia domeniilor de activitate în cazul persoanelor juridice, se poate efectua prin limitarea gradului de îndatorare. Datorită dobânzilor foarte mici, diminuarea semnificativă a gradului de îndatorare nu va afecta suma care poate fi împrumutată. Tot datorită dobânzilor reduse, persoanele creditate pot beneficia de perioade de graţie semnificativ mai lungi comparativ cu cele din prezent fără ca valoarea datorată să crească semnificativ, sau de perioade în care să achite doar dobânda, funcţie de dificultăţile financiare prin care trec.

De ce nu recurg statele la aceste monede care pot fi relativ uşor de implementat?

1.     Nu ar mai putea spolia economiile populaţiei prin inflaţie;

2.     SUA nu doresc să renunţe la dolar ca monedă de schimb mondială şi orice alt stat sau grup de alte state care în timp o vor înlocui, va urmări să îşi impună la nivel mondial propria monedă.

Un stat cu o nouă ideologie democratică, orientat spre interesele populaţiei. poate oricând să adopte la nivel naţional noile monede.

 

“Buletinul” nostru cel de toate zilele

Începând de la 14 ani, ne alocăm din timpul nostru pentru a obţine “Cartea de Identitate”. Cei mai mulţi adolescenţi sunt cuprinşi de un sentiment de mândrie când iau în mână pentru prima dată acest document, „un simbol al maturităţii” ce va să vină. Parcă şi părintele care trebuie să semneze că “îl ţine în continuare pe lângă casă” uită de orele petrecute la „Direcţia locală de evidenţă a persoanelor” atunci când, îi vede ochii sclipindu-i de fericire.

De altfel, cartea de identitate poate să ne pară un document esenţial vieţii cotidiene. Adevărul este că, în lipsa lui nu poţi face nimic. Fie că îţi deschizi un cont bancar, scoţi fizic bani de la casierie, votezi, te angajezi, îţi plăteşti taxele şi impozitele dar şi în multe alte situaţii, ţi se cere cartea de identitate. Importanţa acestui document este dată însă, de legislaţia în vigoare, de reglementările care ne impun utilizarea C.I. la orice banal ghişeu şi trebuie să recunoaştem, aşa va rămâne atâta timp cât statul impune utilizarea acestuia.

Populaţia este atât de obişnuită cu acest document încât, nici nu îi sesizează inutilitatea. Desigur o inutilitate pentru deţinătorii documentului, pentru cei care îşi cheltuie timpul şi banii dar, nu şi pentru stat.

Oare cum se descurca populaţia în vremurile în care nu existau cărţi de identitate? Actele de vânzare-cumpărare, de prestare a muncii (la care în ziua de azi sunt încheiate contracte de muncă) şi chiar de împrumut, aveau loc şi cu mult înainte de apariţia cărţilor de identitate.

La fel de util poate fi certificatul de naştere care, poate fi folosit la fel de bine în locul cărţii de identitate. Dar, ce diferenţiază un buletin de un certificat de naştere? O serie, un număr, cine a emis cartea de identitate, perioada de valabilitate a documentului, o poză şi domiciliul. Primele patru informaţii sunt complet inutile.

Domiciliul în multe situaţii mai mult încurcă. Aţi fost student şi aţi păstrat domiciliul de la părinţi, fără a avea viza de flotant sau, poate aţi stat în chirie dar pe C.I. aţi rămas cu aceeaşi adresă? În relaţiile contractuale a trebuit să daţi adresa din C.I deşi nu staţi acolo doar pentru că informaţiile trebuiau să corespundă? Sau .... aţi avut viză de flotant, aţi dat această informaţie iar, corespondenţa a fost trimisă în continuare la vechea adresă chiar şi după ce v-aţi mutat? Ei bine, dacă răspunsul este NU, atunci vă rog să vă gândiţi  la cei care nu au un domiciliu. Fie că banca le-a luat casa, fie un fenomen natural le-a distrus-o sau, poate crescând la o casă de copii nu au avut niciodată o locuinţă. Iar, dacă şi acum continui să îţi obturezi gândirea, rogu-te pune-te în situaţia de a nu avea o casă indiferent de motiv şi să admitem că, în această perioadă nefastă din viaţă îţi expiră C.I. Te duc la poliţie şi doreşti să îţi întocmeşti C.I şi .... surpriză ..... nu poţi deoarece nu ai domiciliu. Nu te poţi angaja pentru că nu ai C.I. valabil, nu poţi pleca din ţară din acelaşi motiv, nu poţi extrage proprii tăi bani de la bancă sau cei trimişi de o eventuală rudă dornică să te ajute.

Paradoxal este că, fără C.I. nu ai acces la resurse financiare iar, fără resurse nu poţi avea domiciliu iar, fără domiciliu nu poţi avea C.I.

Dar, informaţia privind domiciliul este utilă statului. Din acest motiv ai obligaţia conform legii să îţi schimbi buletinul la schimbarea domiciliului sau, să pui viză de flotant. Desigur, „ţinta” lor nu este omul de rând, cel ce îşi duce viaţa în „anonimat”. Nu va conta poate, pentru „anonimi”, nici dacă C.I. va evolua într-un emiţător de semnale şi dacă, traseul pe care l-ai făcut azi sau acum 10 ani va putea fi oricând stabilit cu precizie, în timp şi spaţiu, ca urmare a semnalelor emise. Poate o să ţi se trimită la domiciliu cuantumul amenzii pe care trebuie să o plăteşti, pentru faptul că ai îndrăznit să plimbi căţelul şi nu ai avut cu tine C.I. care, nu ţi-a mai simţit prezenţa în distanţa regulamentară.

Poza v-ar putea fi utilă, pentru ca nu cumva un răuvoitor să se dea drept dumneavoastră şi să scoată banii de la bancă sau, să binevoiască a vă plăti taxele. Poza vă va fi un adevărat paravan în special în faţa hackerilor sau, chiar a angajaţilor băncii care, nu vă vor putea accesa conturile datorită pozei. Adevărul este că poza în noul context economic nu prea îţi este de folos. Oare, care este adevăratul motiv pentru care, persoanelor după o anumită vârstă nu li se mai emite C.I. Oare, persoanele de 80-90 de ani rămân cu aceeaşi fizionomie ca la 55 sau, acestea nu mai prezintă un potenţial pericol pentru interesele statului?

Nu ar fi mai mult decât suficient un certificat de naştere plasticat, de dimensiunea unui C.I. care să poată fi completat pe parcursul vieţii cu informaţiile necesare (schimbare de nume, sex, etc.). fără domiciliu sau poză ?

 Dacă consideraţi încă că C.I. merită alocarea a 3-4 ore din timpul dumneavoastră, incluzând şi timpul de deplasare pentru întocmirea şi ridicarea acestuia de 5-7 ori în viaţă pentru dumneavoastră plus, de 1-4 ori pentru copii, atunci, aflaţi că, la populaţia României, la un ciclu complet (o generaţie) sunt distruşi prin această acţiune 100.000 de ani de viaţă de om.

Oaia în piele de lup

- Partea II –

Citiţi în prealabil partea I

               Pentru a asigura lupilor banii necesari campaniilor electorale precum şi a unui trai mai mult decât îmbelşugat, taxele şi impozitele au fost mărite. Pentru a creşte consumul, în condiţiile în care tot mai puţine resurse rămâneau la dispoziţia oilor votante, a fost dat drumul creditării. Oile s-au grăbit să-şi amaneteze lâna din viitor, pentru a putea beneficia de o bunăstare prezentă. Bunăstare de care în mod normal nu s-ar fi putut bucura în condiţiile economice existente. Preţul bunurilor şi în deosebi a celor de folosinţă îndelungată (locuinţe, terenuri) a crescut exponenţial, obligând oile să se îndatoreze tot mai mult pentru a obţine aceleaşi posesiuni. În acelaşi timp, atrăgând investiţii semnificative pe aceste domenii s-au generat dezechilibre importante la nivel macroeconomic. Creditarea nu putea merge la infinit şi din acest motiv noi măsuri au fost luate. Scăderi de cheltuieli şi creşteri de taxe au fost efectuate. Lupii nu s-au atins însă, de banii alocaţi clientelei politice.

Istoria părea a se repeta, fiind presărată de evenimentele cu care crizele economice se încheiau - revolte şi războaie.  Erau necesare măsuri diferite de cele luate în trecut. Pe listele electorale trebuia să apară posibilitatea oilor de a vota cu nimeni. Efectul imediat consta în pierderea de către partidele lupilor a o parte dintre posturile de conducere iar, pe termen lung în responsabilizarea acestora. Prin legile date lupii nu ofereau, însă, oilor această posibilitate. Din acest motiv, exceptând o revoltă, era necesar un partid care să poarte această denumire. Alegerea unui alt partid indiferent dacă acesta purta sau nu denumirea “Votez cu Nimeni”, pe termen lung, ar fi oferit posibilitatea altor lupi de a ajunge la putere. Drept urmare, trebuiau aplicate alte reguli:

1.   În mod esenţial era necesar ca, oile care ar fi dorit să participe la alegeri să nu mai aibă nevoie de lâna antreprenorilor. Cum o nouă formă de media îşi făcea loc în lumea oilor (în genul internetului de azi) şi pe care o vom denumi de acum în colo chiar internet, oile puteau să folosească acest mijloc de comunicare fără a mai utiliza lână.

2.   Pentru a ajunge pe listele electorale, lupii trebuiau să cotizeze cantităţi importante de lână către partide. Era necesară efectuarea unei schimbări în noul partid - oile să se propună singure pe listele electorale şi funcţie de voturile obţinute de către membri, să acceadă sau nu pe liste.

3.   În situaţia în care turmele ar fi pus ştampila pe “votez cu nimeni”  şi membri din acest partid ar fi ajuns în parlament, oile votate nu ar avea libertatea decizională de a vota ci, doar de a propune legi. După expunerea legilor pe internet şi oferirea unui timp suficient turmei de a vota, oile ajunse în parlament prin partidul “Votez cu Nimeni” urmau să voteze respectând cât mai corect proporţia dintre opţiunile exprimate de votanţi.

4.   Oile ajunse în parlament prin partidul “Votez cu nimeni” aveau dreptul de a propune şi formula legi precum şi de a selecta propuneri formulate de votanţi în vederea întocmirii legilor.

5.   În vederea eliminării traseismului, au fost luate următoarele măsuri:

ü Nu vor fi primiţi în partidul “Votez cu Nimeni” lupi ai altor partide care, au avut funcţii de conducere în cadrul acestora sau care, au ajuns în funcţii de conducere, indiferent de natura acestora, prin filieră politică.

ü Orice membru al partidului “Votez cu Nimeni” care se propune în vederea ocupării unei funcţii, îşi va scrie în alb demisia din respectiva funcţie şi o va preda partidului.  Demisia va putea fi înaintată de către turmă în următoarele situaţii: părăsirea partidului, neexercitarea votului în conformitate cu deciziile turmei, deţinerea de lână în cantităţi ce nu pot fi justificate, atât de către oaia în cauză cât şi de membri ai familiei sau rude apropiate acesteia. Demisia în alb va fi completată cu garanţii materiale stipulate prin contract încheiat la notar.

1. 

Având în vedere faptul că, nu poate exista corupţie fără putere, altfel spus corupţia va înceta de la sine dacă, puterea de decizie nu va mai aparţine unei singure oi sau a unui grup restrâns de oi, s-a stabilit ca, orice acţiune ce va trebui aprobată de către membrii partidului “Votez cu Nimeni” în situaţia în care au ajuns în funcţii de conducere, de la simpla aprobare a construirii unei locuinţe, a desemnării câştigătorului unei licitaţii şi până la aprobarea unei legi, să fie supusă analizei, propunerilor de modificare, obiecţiilor şi ulterior supunerii la vot, tuturor membrilor turmei. Oile experte din fiecare domeniu vor analiza în prealabil situaţia supusă votării şi vor formula avantaje, dezavantaje, păreri, opinii etc.  Dacă problema este locală, votul va fi exprimat doar de către membrii turmei care locuiesc în zona în care, acţiunea îşi produce efectele.

Deoarece “Votez cu Nimeni” obţinea tot mai multe voturi, lupii în speranţa de a elimina noul partid au fost de acord să introducă pe buletinele de vot şi opţiunea – votez cu nimeni. Noul partid s-a redenumit continuând să aplice regulile stabilite.

În acest fel, respectând legile date de lupi, îmbrăcând astfel pielea acestora, oile au reuşit să ofere democraţiei un nou sens.

PS: Un articol interesant: http://www.ziare.com/politica/parlament/invitatii-ziare-com-vasile-dancu-parlamentul-o-romanie-in-miniatura-1209277