Firme şi amenzi

Partea I

Între numărul de verificări efectuate de către organele de control ale statului şi soliditatea “relaţiilor” politice ale patronilor firmele controlate există o corelaţie inversă. La fel de cunoscut vă este şi faptul că, organele de control au un plan de amenzi care, în mod evident, se realizează de pe „spatele” celorlalte firme. Nici nu se poate altfel din moment ce, trăim într-o ţară în care, aplicarea dreptăţii se pedepseşte (Un poliţist de la Rutieră şi-a oprit şeful în trafic. A fost sancţionat disciplinar şi trimis la psiholog! )

Oare merită patronii compasiune? Unii da, alţii nu. Sunt prea mulţi patroni care au faţă de salariaţi un comportament complet inadecvat (nu în zadar s-a dus vorba - „să muncească la patron, să vadă el/ea cum este”),  care nu îşi motivează şi nici nu îşi dezvoltă profesional angajaţii.

Sunt şi salariaţi care, atunci când nu sunt supravegheaţi trag pe dreapta, pentru care calitatea rezultatelor muncii lor nu contează sau, mai grav, se ocupă de redistribuirea avuţiei (de la patron în propriul buzunar). Desigur, aceeaşi oameni regăsim atât la privat cât şi în aparatul bugetar. Nu aruncaţi vina numai asupra patronilor, de multe ori mediul nociv este generat chiar de către colegi şi şefi. Vina aparţine ambelor părţi, alte ori însă, vorbim de caractere care nu se potrivesc.

Sunt însă atât patroni cât şi salariaţi (inclusiv şefi) deosebiţi. Ei sunt norocoşii care se potrivesc locului de muncă, care au colegi, subordonaţi, şefi şi/sau patroni deosebiţi dar, mai ales, au un caracter extraordinar.

Revenind însă, cel ce merită cu adevărat compasiune în această situaţie este consumatorul, indiferent de vârstă sau statut - copil, salariat, patron, pensionar, şomer etc. Deşi amenzile sunt realizate pentru protecţia  acestuia, în mod paradoxal, scopul nu este atins. Care este realitatea?

În cazul firmelor protejate, fie organului de control nu i se permite vizitarea acestora fie, vizitează sediile (după o anunţare prealabilă) fără a-şi îndeplini atribuţiile. Multe firme oferă şpagă organelor de control pentru ca amenda să fie minimă (din păcate, de multe ori amenda nu reflectă o problemă reală sau care, să pună în pericol sănătatea consumatorului ci, doar anumite aspecte birocratice) iar, celelalte sunt obligate să plătească amenzi usturătoare.

Pentru firme, amenzile sunt similare impozitelor de tip forfetar. Grav este că, suma şi momentul în care „impozitările” au loc, nu sunt cunoscute. Drept urmare, firmele nu îşi pot gestiona riscul. Având în vedere acest impozit, firmele sunt obligate să majoreze preţurile. Vor sări ca arşi economiştii să afirme că, preţurile sunt date de cerere şi ofertă. Adevărat! Există însă şi un dar. Preţurile sunt date de cerere şi ofertă pe termen scurt. Pe termen lung însă, firmele care nu îşi acoperă costurile de producţie (inclusiv amenzile) falimentează, oferta scade iar, şomajul şi preţurile cresc.