joi, 24 ianuarie 2013

Bursa este pe val


Indicii bursieri sunt aproape de maximele istorice. Este adevărat că, maximele sunt realizate prin depăşirea celor din trecut, aşadar, taurii pot afirma în continuare că, bursa mai are de crescut. Cât de sus mai poate urca bursa? Până la cer şi mai departe, ar afirma taurii şi nu sunt de contrazis. Teoretic ar fi posibil, dar …
Fiind un blog care nu are ca „obiect de activitate” evoluţia bursieră, ne vom limita doar la o simplă ATENŢIONARE! Bursa este pe vârf de val, valul se apropie de ţărm, ce urmează?
Dacă nu jucaţi pe bursă, atunci NU ESTE MOMENTUL SĂ INVESTIŢI. Este posibil să fiţi ademeniţi de către brokeri sau de reprezentanţi ai fondurilor de investiţii. Ei fac apel la date istorice privind evoluţia fondurilor sau a diverselor acţiuni şi le compară, de cele mai multe ori, cu dobânzile depozitelor bancare. Preiau din istoric doar datele care le convin. A prezenta însă adevărul pe jumătate este în fapt o minciună.
Lăcomia şi visele deşarte pe care individul şi le face singur, imaginându-şi ce ar putea realiza cu banii astfel câştigaţi, sunt sentimente şi dorinţe fructificate la maxim iar, teama de a pierde bruma de agoniseală face „investitorul” să vândă, de multe ori, pe minime, în momentele când, ar fi trebuit de fapt să cumpere.
În concluzie, nu ne aflăm într-o perioadă propice investiţiilor. Riscul, ca valul să se spargă în perioada imediat următoare, este mult prea mare pentru un investitor neiniţiat. Totuşi, dacă doriţi neapărat să visaţi, investiţi când bursa se va apropia de minimele istorice. 

PS: Chiar dacă există o probabilitate redusă, nu excludem o posibilă apreciere a bursei de peste 7-8% până la intrarea în faza de declin. De asemenea, reamintim faptul că, prezentul articol este un mesaj de avertizare şi nu trebuie luat ca o informaţie în investiţii (în special în piaţa short).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu