- partea I -
Concentrarea
avuţiei naţiunilor în mâinile unui număr limitat de privilegiaţi ai societăţii
este deja o informaţie cunoscută publicului larg. Este totuşi interesant cum
clasa politică încearcă să îmbunătăţească situaţia raportată. Scandalul din
Germania provocat de cosmetizarea raportului privind sărăcia şi distribuţia
avuţiei demonstrează că, actualele măsuri economice acutizează sărăcia şi
distribuţia inegală a avuţiei. Ce altceva mai poţi afirma când, documentul
relevă faptul că, jumătatea de jos a populaţiei deţine doar un procent din
avuţia naţiunii.
Problema
fundamentală este că, în istoria noastră nu avem un exemplu de urmat care să
asigure atât o distribuire relativ echitabilă a avuţiei cât şi libertatea
democratică. Mai devreme sau mai târziu sărăcia aduce revolte, războaie şi
revoluţii. Schimbări de sistem temporare care nu pot schimba natura umană. Din
păcate, natura umană ne conduce către aceleaşi sistem, indiferent de denumirea
purtată: monarhie, democraţie şi chiar comunism. Da, inclusiv în comunism
exista o clasă care se bucura în mod privilegiat de bogăţiile poporului. Chiar
dacă în comunism bunurile aparţin teoretic tuturor, adevărul este că ceea ce
contează cu adevărat nu este numele proprietarului ci numele celui care
beneficiază de acestea.
Fundamental
ne comportăm asemănător rudelor noastre, maimuţele. Voi apela la maimuţe
deoarece se poate astfel elimina zgomotul de fundal specific evoluţiei umane şi
reliefa cu relativă uşurinţă fundamentele psihologice ale naturii umane.
În
linişte, un şir indian de urangutani pătrund pe teritoriul altor maimuţe.
Surprind şi ucid un alt urangutan. Nu îl mănâncă, nu aveau nimic de împărţit.
Ar mai fi de adăugat lupta pentru conducerea colectivului şi modul de detronare
a conducătorilor? Faptul că liderul ia totul: femele, hrană (noroc că nu poate
mânca singur toată prada)? Într-un mediu mult mai complex, în lumea oamenilor,
evenimentele au loc în mod similar. Globalizarea nu a făcut decât să
concentreze şi mai mult avuţia.
Pentru
a schimba situaţia ar fi necesar să ne schimbăm pe noi, lucru de fapt imposibil
cel puţin în următoarele sute de mii dacă nu milioane de ani. Şi totuşi,
situaţia existentă nu este acceptabilă. Trebuie să găsim soluţii alternative de
a ne revărsa natura umană într-o altă formă de comportament. Acelaşi
comportament agresiv se întâlneşte atât la oamenii care luptă în război, în
ringul de box sau în disputele academice. Cu toate acestea rezultatele asupra
conaţionalilor sunt complet diferite. Primele conduc spre regres în timp ce
ultimele spre dezvoltare.
Trimiterea
în luptă a milioane de oameni pentru a curăţa dintre săraci şi a ferici pe cei
rămaşi în viaţă, fie doar şi pentru simplul fapt că trăiesc, nu trebuie să mai
constituie supape de refulare. Asigurarea unui nivel de trai minim a membrilor
societăţii trebuie să constituie obiectivul prioritar al conducerii unei ţări.
Inexistenţa în istorie a unor societăţi demne de urmat, ne împinge spre
identificarea unor măsuri construite de la zero. Măsurile, utopice poate pentru
o parte dintre privitorii împietriţi în ideologia actualului sistem, vor fi
înaintate în partea a doua a articolului.
